În epocile paleolitic, neolitic, bronzului și fierului, localitatea era o simplă așezare, cu câteva case în zona Seliște.
În perioada dacilor și romanilor localitatea a făcut parte din cetatea și orașul Morisena, care a îndeplinit rolul de centru administrativ al Banatului.
Între
anii 380-453 e.n., localitatea se afla tot în componența cetății
Morisena, care îndeplinea funcția de capitală a hunilor, fiind reședința
lui Attila.
Din 840 până în 907, localitatea încă aparținea cetății Morisena, capitala principilor Glad, Claudius și respectiv Ahtum.
Existența acestei localități se datorează faptului că era un avanpost
de apărare al cetății, având la sud râul Aranca, lacul Galațca și
mlaștinile create de Aranca, iar la nord spre Cenad era pădurea Zăbrani.
Între anii 907-1025, localitatea s-a dezvoltat teritorial spre partea de nord, prin noi construcții civile și administrative.
SÂNNICOLAU MARE
Sânnicolau Mare este un oraș în județul Timiș, Banat, România, aflat la 58 km nord-vest de Timișoara.
Așezarea s-a dezvoltat în strânsă legătură cu Morisena feudală (Cenad), aflată în imediata vecinătate.
În epocile paleolitic, neolitic, bronzului și fierului, localitatea era o simplă așezare, cu câteva case în zona Seliște.
În perioada dacilor și romanilor localitatea a făcut parte din cetatea și orașul Morisena, care a îndeplinit rolul de centru administrativ al Banatului.
Între anii 380-453 e.n., localitatea se afla tot în componența cetății Morisena, care îndeplinea funcția de capitală a hunilor, fiind reședința lui Attila.
Din 840 până în 907, localitatea încă aparținea cetății Morisena, capitala principilor Glad, Claudius și respectiv Ahtum.
Existența acestei localități se datorează faptului că era un avanpost de apărare al cetății, având la sud râul Aranca, lacul Galațca și mlaștinile create de Aranca, iar la nord spre Cenad era pădurea Zăbrani.
Între anii 907-1025, localitatea s-a dezvoltat teritorial spre partea de nord, prin noi construcții civile și administrative.
În diplomele regale din 1217 și 1256, localitatea este menționată cu numele de Sân-Nicolau, după numele mănăstirii de aici care avea hramul „Sf. Nicolae”. Mai târziu a fost proprietate a episcopiei catolice de Cenad, fapt atestat de dijmele papale din anul 1334.
Începând cu anii 1241, cetatea și localitatea trec sub ocupație ungurească, aici stabilindu-se un centru administrativ pentru zona Banatului.
După trecerea popoarelor migratoare de tătari, mongoli și cumani între anii 1300-1551, cetatea Cenadului își mută o parte din atribuțiile sale în localitatea Sânnicolau Mare, care devine astfel cetate.
Aceasta s-a datorat faptului că localitatea s-a înscris mult mai bine, la intersecția principalelor axe de comunicație nord-sud și est-vest, așezată fiind pe drumul european Timișoara-Budapesta-Viena.
După anul 1552, odată cu ocuparea Banatului de către turci, aceștia își mută reședința de prefectură în cetatea Cenadului, cu o garnizoană în localitate, unde aveau și o școală de ieniceri.
Cercetările arheologice au scos la iveală dovezi care atestă că vatra satului a fost locuită încă din epoca bronzului. Mai târziu, romanii au ridicat aici un castru.
Din vremea voievodatului lui Glad, a fost descoperit aici (în 1799) un tezaur medieval timpuriu, compus din 23 de obiecte din aur, expus în prezent la Viena.
În timpul Pașalâcului de Timișoara, la Sânnicolau Mare s-a ridicat o fortificație de pământ lângă așezarea civilă.
Această cetate a fost dărâmată în 1701, în urma Păcii de la Karlowitz care prevedea dărâmarea ei ca una dintre condițiile pentru pace.
După trecerea Banatului sub administrație habsburgică, localitatea cunoaște o dezvoltare accelerată, devenind în 1724, oficiu administrativ erarial, apoi reședință de plasă. În 1787 primește privilegiul de a organiza târguri.
Acest privilegiu este extins în 1837 când i se permite organizarea unei piețe săptămânale.
În tot acest timp a cunoscut o deosebită evoluție economică, demografică și urbanistică.
Localitatea a fost colonizată cu germani (șvabi).
S-a dezvoltat și localitatea Sânnicolau German, încorporată mai târziu în oraș.
Un loc important în viața localității l-a jucat "Școala inferioară de agricultură", construită în 1799 de către contele Cristofor Naco, aromân la origine, și Gimnaziul de Stat, construit în 1894.
Aici s-a născut în anul 1881 compozitorul Béla Bartók, tatăl său fiind director al școlii agricole, iar mama învățătoare.
O importantă pierdere în fauna locală este dropia dispărută de prin anii 1978 -1980, localizată în zona balatan.
Între anii 1217-1256 - așezarea apare în documente ca Sân-Nicolau, după numele mănăstirii cu hramul „Sfântul Nicolae“.
Informatia e de pe Facebook autor Miti Ca
